O adiere de vant ca un fior... Fac doi pasi... Cad picuri din ochii-mi verzi... Nu sunt nici calzi, nici reci... Sunt parte din mine... Aud un strigat si nu imi dau seama al cui este. Plag fara sa stiu pentru ce sau pentru cine. Privesc in jur... E totul alb si parca lumea mea se ruineaza. O forta plina de manie sparge tot ce gaseste in cale: oglinzi, gheata, sticla. Parca ar vrea sa ma lase fara lumina, ganduri, cifre... E atata manie si nu pot sa inteleg. Atat haos in jur... De ce? Ce se intampla de fapt? Privesc in interiorul meu ca printr-o fereastra. Aud un strigat ... Sunt eu... Eu sunt acea fiinta manioasa... Eu am creat haosul din mine... Acum il pot atinge , il pot modela, si totusi nu sta cum vreau eu. Se misca, sparge in continuare obiecte. Oare innebunesc? Oare de ce atata manie? S-a spart si ultimul obiect... A fost eliberata o floare de mac... O pata de culoare in miile de cioburi albe mi-a adus linistea. Ochii-mi sunt atintiti asupra petalelor rosii ce umplu glolul lasat in urma furtunii. Privirea-mi este goala. Sunt obosita, dar e liniste in lumea mea... E din nou frumoasa.
Minunat! Foarte frumos, atita poezie!
RăspundețiȘtergere