Traiesc o drama

Sunt singura in infinitatea de cristale de gheata ce ma inconjoara. Haosul si luminile ce se joaca in fata mea ma fac sa cred ca traiesc intr-o alta lume...sa cred ca asta e perfectul, ca asa trebuie sa fie. Sunt urmarita de trecut, umbrele nu-mi dau pace... Dar refugiul meu, palatul meu, gheata mea, ma inalta, ma fac sa zbor, sa zambesc... Si merg mai departe spre crinii mei de sticla si-i ating, si ma simt in siguranta.

(Bun venit in lumea mintii mele, unde totul e un haos perfect, unde fiecare imperfectiune e perfecta, unde se nasc ganduri si idei imposibile mintii tale. Bun venit in palatul reginei.)

Schimbari

O adiere de vant ca un fior... Fac doi pasi... Cad picuri din ochii-mi verzi... Nu sunt nici calzi, nici reci... Sunt parte din mine... Aud un strigat si nu imi dau seama al cui este. Plag fara sa stiu pentru ce sau pentru cine. Privesc in jur... E totul alb si parca lumea mea se ruineaza. O forta plina de manie sparge tot ce gaseste in cale: oglinzi, gheata, sticla. Parca ar vrea sa ma lase fara lumina, ganduri, cifre... E atata manie si nu pot sa inteleg. Atat haos in jur... De ce? Ce se intampla de fapt? Privesc in interiorul meu ca printr-o fereastra. Aud un strigat ... Sunt eu... Eu sunt acea fiinta manioasa... Eu am creat haosul din mine... Acum il pot atinge , il pot modela, si totusi nu sta cum vreau eu. Se misca, sparge in continuare obiecte. Oare innebunesc? Oare de ce atata manie? S-a spart si ultimul obiect... A fost eliberata o floare de mac... O pata de culoare in miile de cioburi albe mi-a adus linistea. Ochii-mi sunt atintiti asupra petalelor rosii ce umplu glolul lasat in urma furtunii. Privirea-mi este goala. Sunt obosita, dar e liniste in lumea mea... E din nou frumoasa.

Ma joc cu cioburi de cristale...

Ma trezesc intr-o ciudat de linistita dimineata si ma impiedic de niste cioburi. Le privesc apoi atent...si observ ca nu sunt ceva banal, ceva peste care sa pasesc mai departe. Multe cristale sparte in mii de bucati. Ma oglindesc in bratele rupte ale fulgilor uriasi de nea, in bucatelele de gheata pe care incerc sa le compun. Ma joc cu ele si le reordonez. Le masor si le schimb locul cu privirea. Si parca fiecare coltisor, fiecare lumina reflectata, fiecare forma si albul lor imi soptesc cate ceva. Ascult in acea tacere neobisnuita a diminetii fiecare sunet si parca vad culoarea lor in ochi. E haos... Dar nu e ceva neobisnuit... E lumea mea...